Programul Festivalului de Flamenco 2012

3 martie 2012,  ora 20:00

Sala Mare a Teatrului Național „I.L. Caragiale“

Solos – Recital de dans flamenco al Companiei Belén Maya

www.belenmaya.com

4 martie 2012,  ora 20:00

Sala Mare a Teatrului Național „I.L. Caragiale“

Concert: Supercop cu La Shica

http://www.morganbritos.net/web_english.htm

10 martie 2012,  ora 19:00

Sala Mare a Ateneului Român

și

11 martie,  ora 19:00

Sala de Concerte de Radiodifuziunii Române

Recital de chitară: Pablo Sainz Villegas

15 si  16 martie,  ora 19:30

Sala ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București

Concert David Palomar. Cante flamenco

www.david-palomar.com

24 martie 2012, ora 19:00

Sala mare a Ateneului Român

Recital de pian: Jorge Federico Osorio

www.jorgefedericoosorio.com

25 și 26 de marzo de 2012, ora 19:00

Sala de Concerte de Radiodifuziunii Române

Între două lumi: Duo Jorge Pardo (saxofon) & Isaac Turienzo (pian)

www.isaacturienzo.com; http://jorgepardo.com/

Festivalul de Flamenco 2012. În deschidere, Compania Belén Maya

3 martie 2012,  ora 20:00

Sala Mare a Teatrului National “I.L. Caragiale”

Solos – Recital de dans flamenco al Companiei  Belén Maya

Belén Maya García (New York, 1966) a început prin a fi o dansatoare de avangardă extremă, geometrică. Dar a șlefuit toate asperitățile pentru a deveni una dintre cele mai bune. Din dansul ei nu lipsește urgența, radicalitatea care a uimit lumea în Flamenco (1995), filmul lui Carlos Saura. Nu lipsesc nici dorința și nici imediatețea plină de sensibilitate. Nu lipsesc nici franchețea și seducția. Nu lipsește neliniștea, avangarda ca formă disperată în contra timpului. Dar Maya și-a asumat propriile origini. Se hrănește din izvorul costumului andaluz și a melodiei subtile. Nu-i lipsește riscul, îndrăzneala. În ultima perioadă, însă, am asistat la transformarea trapezistei suicide într-o echilibristă subtilă. O metamorfoză a maturității și adevărului. Nu lipsește în dansul ei străvechea rigoare a timpului, durerea ceasurilor, dezolarea opririlor, linia ruptă în palma unei mâini a zilelor noastre. Nu lipsesc extazul halucinogen al fabricilor și violența ceasurilor deșteptătoare. Nu poate lipsi privirea întunecată a celor care au văzut infernul, tot ce e mai bun în arta secolului XX. Dar asta nu înseamnă că dansatoarea renunță la culorile pure, la rochia cu volane și coadă purtată de o femeie a zilelor noastre.

Costum andaluz, rochie cu volane și coadă, cibernetică, ce reprezintă în același timp o pedeapsă și eliberarea femeii contemporane din fabrica de montaj. Rochia cu volane și coadă este, în arta lui Belén Maya, o crisalidă obscură din care renaște, dornică de senzații, femeia flamenco de astăzi. Transparentă și în echilibru față de tradiție. Rotundă și delicată. Costumul andaluz, rochia cu volane și coadă, a fost în ultimele spectacole ale lui Belén Maya (Fuera de los Límites, 2003; Dibujos, 2005, Souvenir și La Voz de su Amo în 2007, acestea din urmă, coproducții cu Mercat de les Flors) instrumentul metamorfozei sale, goana înainte după ce a impus pe scenă rafinamentul delicat al Flamenco-ului de Cameră.

Fragment din volumul Las Rutas del Flamenco en Andalucía de Juan Vergillos

(Fundación Lara, 2006)

www.belenmaya.com

Retrospectivă 2011: Soniquete - Cursul de flamenco

Jerez de la Frontera, în provincia Cádiz din regiunea Andalucía, e celebru pentru vinul de Jerez, pentru Şcoala Regală de Călărie şi pentru că aici s-a născut muzica flamenco, în mijlocul numeroasei comunităţi gitano, pe stradă, transmisă fiind, apoi, din tată-n fiu.

2004. Un atelier de flamenco cu inspiratul titlu „Cutremurul din Jerez“ („Terremoto de Jerez“). Participanţii la workshop-ul iniţiat de Juan Carlos González Pantoja (finul şi elevul lui Terremoto), în căutare de tinere talente şi strategii de integrare socială în comunitatea gitano, erau copii „pe care-i vedeam pierzând vremea pe-acolo“, adolescenţi din cartier, mulţi dintre ei – fii, nepoţi sau verişori de muzicieni locali de flamenco. Manuela Fernandez Martinez (născută în 1993) face parte din familia lui Tio Parilla – chitaristul Manuel Parilla şi bailaora Ana Parilla – şi visează să fie ea însăşi dansatoare de flamenco. Chitaristul Fernando Romero Moreno (născut în 1991), e înrudit cu Rafael Romero şi Moraíto Chico – fiica acestuia din urmă, Teresa Moreno Jimenez (bunicul şi străbunicul ei erau la rândul lor muzicieni de flamenco), era şi ea participantă la atelier. Angeles Cortés Rodriguez e o nepoată a „La Venta“ şi rudă cu „Niño Jero“, iar Manolo Marin Valencia e un membru al familiilor Sordera şi Diamante Negro.

Prima dată, copiii s-au dus la întâlnirea cu flamenco-ul în pauza de masă. Dar s-au molipsit de muzică şi au început să cânte la festivaluri (Festivalul de Jazz de la Madrid, de pildă, sau la Villamarta, împreună cu Moraíto) şi în pieţe. Cântecele lor sunt un amestec de „flamenco pur din Jerez“ şi „flamenco de pe stradă“, adaptat generaţiei născute în anii ’90, rumba, tangouri, fandango, soleá, acorduri din Terremoto însuşi, tradiţii gitano andaluze şi improvizaţii sincopate à la Tomasito. 

José María Gallardo del Rey la București, în 2011

„Între muzica populară din Spania, mai ales muzica andaluză, şi cea din Rusia văd o afinitate profundă, datorată, fără îndoială, originilor lor orientale. Unele cântece andaluze îmi aduc în minte melodii din provinciile noastre ruseşti şi trezesc în minte reminiscenţe îndepărtate. Toate îşi datorează originile orientale sentimentului unui anume ritm. (...)

Acest text al lui Igor Stravinski, scris în 1921, a fost pentru mine o permanentă invitaţie să răspund acelui omagiu pe care orice artist trebuie să-l aducă originilor sale. (...) Aceste programe de concert sunt mărturia omagiului meu faţă de Muzica Spaniolă, prin intermediul acelui intrument de asemenea reprezentativ pentru ea, Chitara. Ca muzician şi spaniol, nu puteam şi nici nu voiam să fac abstracţie de o serie de aliaţi care urmau să mă plaseze încă şi mai mult la locul meu: acei aliaţi care se regăsesc în tehnica atât de bogată şi plină de imaginaţie a chitarei flamenco şi în atâtea secole de muzică populară, acei aliaţi care, deşi diferiţi de şcolile noastre, stăpânesc fără drept de apel lumea ritmului şi dau naştere profilurilor muzicalităţii bazându-se pe o gamă de mijloace pe cât de atrăgătoare, pe atât de precise."

José María GALLARDO DEL REY

Festivalul de Flamenco, acum un an

Remember 2011: pianista Rosa Pardo în concert la Ateneul Român.

"Admir muzica şi artiştii români. Cu ani în urmă, am cântat la Bucureşti şi am ascultat tineri pianişti români de extraordinar talent, şi cum să nu-l pomenesc pe marele Sergiu Celibidache, pe care am avut şansa să-l ascult de atâtea ori în Spania.

Am interpretat în toată lumea rapsodia lui Albéniz pentru pian şi orchestră în versiunea lui Enescu, am făcut chiar şi o înregistrare pentru Decca. Am colaborat de mai multe ori cu cvartetul Enescu, iar o lucrare din repertoriul meu – dansurile româneşti ale lui Bartok – m-a făcut să apreciez legăturile pe care şi unii, şi alţii le avem cu muzica de origine gitano. Nu e mult, dar e destul ca să-mi dau seama de importanţa universului muzical românesc."
Rosa PARDO